„Pentru mine a fost o abordare stranie și cinică a celor în opoziție. Pe oameni mai puțin îi interesează cine e vinovat, de ce a fost suspendată legea”, a declarat Igor Dodon.
Acesta a menționat că a vorbit cu președintele Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, care i-a spus că 4 membri ai Curții au votat pentru suspendarea Legii asumate de Guvern.
Șeful statului a decloarat că există cel puțin 3 soluții pentru a rezolva problema oferirii de susținere atât cetățenilor de rând, cât și medului de afaceri:
1. Cei care au scris, s-au adresat la Curte, să își retragă sesizările de la CC.
2. Luni sau marți, la următoarea ședință a Curții, CC să ia decizia că legea rămâne în vigoare.
3. Guvernul să intervină cu un nou proiect de lege în Parlament, dar până atunci, în regim de urgență să se adune CSE pentru a lua decizii în special ce ține de ajutorul de șomaj și alte aspecte.
„Până a aștepta să se trezească cei din opoziție sau să ia o decizie CC, astăzi dimineață am vorbit la prima oră cu domnul prim-ministru și l-am rugat și am convenit ca în regim de urgență să fie convocată Comisia Situații Excepționale, pentru a lua decizia de continuare a unor prevederi ale acestei legi,în special în ceea ce ține de alocarea ajutorului de șomaj, suportul pentru
Ieri, Curtea Constituțională a adoptat decizia de a suspenda legea asupra căreia guvernul Chicu și-a asumat răspunderea. CC va reveni asupra acesteia într-o ședință din 13 aprilie, la care se va examina cauza în fond.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!