Bărbatul a descoperit o mașină de epocă - Ford Popular din anii '50 - îngropată în mijlocul curții, relatează BBC News.
John Brayshaw, care locuiește în Heckmondwike, West Yorkshire, a spus: „Nu este ceva ce găsești în fiecare zi... E ciudat cum a ajuns acolo”.
Brayshaw este foarte intrigat de descoperirea făcută și ar vrea să lămurească misterul. Acum, el îi caută pe foștii proprietari ai casei în speranța că va avea un răspuns, citează Digi24.
Bărbatul a spus că mașina, de culoare gri, pare să fie intactă și are chiar și placa de înmatriculare. „Mi-ar plăcea să pot să o scot din pământ, dar nu cred că reușesc fără utilaje", a mai spus el.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!