Cântăreaţa americană, în vârstă de 40 de ani, şi fiul ei de trei ani - al doilea copil pe care îl are cu soţul ei, Carey Hart - se simt în prezent "mai bine", dar au fost ''foarte, foarte bolnavi", Jameson suferind cel mai mult de pe urma acestei boli.
Interpreta cântecului "Beautiful trauma" - testată pozitiv în urmă cu aproape trei săptămâni - a dezvăluit că s-a rugat aproape în fiecare noapte şi i-a avertizat pe oameni că cei mici "nu sunt în siguranţă" dacă sunt expuşi la boala respiratorie cauzată de noul coronavirus, scrie Agerpres.
Într-un mesaj publicat pe Instagram Live în care a apărut alături de una dintre prietenele sale, scriitoarea Jen Pastiloff, Pink a declarat: "Au fost multe nopţi în care am plâns şi niciodată nu m-am rugat mai mult în viaţa mea. E amuzant, dar la un moment dat i-am crezut (pe medici, la începutul pandemiei, n.r.) atunci când ne-au promis că vor fi în regulă copiii noştri. Acest lucru nu este garantat. Nimeni nu este în siguranţă".
Pink - care mai are o fiică împreună cu Carey Hart, Willow - a dezvăluit că a ţinut evidenţa simptomelor lui Jameson, adăugând că fiul ei încă suferă de pe urma bolii şi are febră după trei săptămâni de la diagnosticare. De asemenea, artista a precizat că soţul şi Willow se simt bine. ''Jameson a fost foarte, foarte bolnav. În ultimele trei săptămâni, am ţinut un jurnal cu simptomele lui şi ale mele. După trei săptămâni el încă are temperatură de 37,7 grade. A fost un roller coaster pentru amândoi, dar Carey şi Willow sunt perfect în regulă", a spus Pink.
Celebra interpretă a piesei "A million dreams" suferă de astm şi i s-a recomandat utilizarea unui aparat cu aerosoli (nebulizator) pentru prima dată "după 30 de ani", potrivit dezvăluirilor sale. "A fost înfricoşător, dar am fost mai îngrijorată pentru sănătatea fiului meu", a adăugat artista americană.
"Suntem mai bine decât am fost", a precizat cântăreaţa.
Pink a anunţat vineri seară pe Instagram că a fost contaminată cu noul coronavirus în urmă cu aproape trei săptămâni.
Artista americană a anunţat că donează 1 milion de dolari, în părţi egale, clinicii din Philadelphia în care mama ei a lucrat timp de 18 ani, şi unui fond de asigurări de sănătate din Los Angeles.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!