„În context, am discutat posibilitatea transportării unui lot umanitar de echipamente medicale de protecție spre Republica Moldova, menit să sprijine autoritățile țării noastre în lupta cu pandemia COVID-19. Este vorba despre peste 100 mii de măști și peste 50 mii de dezinfectante, mănuși, costume de protecție și încălțăminte specială”, a scris președintele pe pagina sa de Facebook.
Totodată, președintele a mai scris că este vorba despre un ajutor din partea unor companii din Turcia, iar în acest sens președintele turc va scoate interdicția la export pentru Moldova a echipamentelor medicale pentru a asigura transportul ajutorului umanitar.
În Republica Moldova, astăzi alte 101 persoane au fost testate pozitiv la infecția cu Covid-19 în Moldova, în urma procesării a 192 de probe de laborator. Astfel, bilanțul celor infectați a ajuns la 965. Informația a fost confirmată de către ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în urma ședinței Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de noul coronavirus.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!