„Unii actori politici s-au grăbit să-și atribuie merite pentru pseudo-scutirea obligativității de a procura polița. Este un fals. Toți cetățenii Republicii Moldova sunt obligați, până la 31 martie, să procure polița de asigurare obligatorie. În caz că nu o fac, intră în vigoare articolele 30 și 31 ale legii Nr.1593 din 2002 cu privire la asigurările în medicină, cu penalitățile respective. Nimeni nu a anulat obligativitatea posesiei poliței medicale”, a declarat premierul Ion Chicu, după ședința de astăzi a Centrului Unic de Comandă.
Potrivit oficialului, singura modificare operată de către Comisia Situații Excepționale pe care o conduce a fost să admită la bordul avionului toți cetățenii ce revin în Republica Moldova, indiferent că au sau nu polițe medicale.
„Persoanele respective vor fi admise la bordul avionului, dar la intrarea în țară sunt obligate să cumpere polița cel târziu în 72 de ore și completează în acest sens o declarație pe proprie răspundere”, a explicat Chicu. Inițial, decizia CSE obliga moldovenii să cumpere online polița și abia după asta să poată intra la bordul avionului.
Mai mult decât atât, cei care nu vor cumpăra polița medicală nu vor putea primi ajutor de șomaj, iar serviciile medicale, cu excepția cazurilor de infectare cu Covid-19, vor fi achitate la preț integral.
„Toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent că se află în țară sau că intră acum în țară, dar nu posedă polița de asigurare medicală nu vor putea beneficia de acel ajutor de șomaj de peste 2700 de lei pe care l-am insituit prin proiectul de lege adoptat prin asumare de răspundere. Suplimentar, cetățenii care nu posedă aceste polițe vor trebui să achite serviciile medicale conform prețurilor de piață, atunci când se vor adresa la instituțiile medicale cu alte afecțiuni, cu excepția coronavirusului. Să evităm speculațiile și precizez că în caz de depistarea de Covid-19, instituțiile medicale îl vor trata gratuit”, a subliniat prim-ministrul.
Iată ce prevăd articolele 30 și 31 ale legii Nr.1593 din 2002 cu privire la asigurările în medicină:

Art.30. - Plătitorilor primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală li se aplică penalitate în mărimea stabilită conform prevederilor legislaţiei.
Art.31. - Nerespectarea ordinii şi modului de calculare, netransferarea, transferarea cu întîrziere sau incompletă a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, refuzul de a pune la dispoziţia Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină şi agenţiilor ei teritoriale a actelor necesare stabilirii obligaţiunilor de asigurări, neprezentarea, în termenele stabilite la art.26, a rapoartelor privind calcularea şi transferul primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală atrag răspunderea persoanelor fizice şi a persoanelor cu funcţie de răspundere din unităţi, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, în conformitate cu Codul cu privire la contravenţiile administrative şi Codul penal.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!