Data pretestărilor pentru absolvenți, stabilită. Vezi când și cum se vor desfășura

Ministerul Educației a aprobat orarul desfășurării testării candidaților la examenele naționale de absolvire, sesiunea 2020. Astfel, în perioada 30 martie – 10 aprilie 2020, elevii claselor a 9-a și a 12-a vor avea posibilitatea să rezolve teste similare cu modelele prevăzute de programele de examen, cu respectarea regimului de autoizolare.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, candidaților le va fi asigurat accesul la conținutul testelor în format electronic, în conformitate cu Instrucțiunile specifice privind modalitatea de testare.

Ce ține de procesul de evaluare, elevii vor rezolva independent testarea, iar ulterior o vor expedia pentru verificare profesorilor.

„Testele și baremele de corectare vor fi puse la dispoziția elevilor prin intermediul mijloacelor de transmitere a informației la distanță, în fiecare zi de desfășurare a testării, conform orarului stabilit (orarul poate fi accesat aici). Elevii urmează să rezolve independent și responsabil subiectele propuse, apoi să le transmită profesorilor pentru verificare”, mai scrie în comunicat.

Proba respectivă are drept scop determinarea gradului de pregătire a candidaților pentru examenele naționale.În rezultat profesorul va identifica necesitățile elevilor în vederea ajustării procesului de pregătire pentru promovarea cu succes a examenelor. De menționat că elevii nu vor primi note.

orar / Sursa:MECC

Astăzi, în contextul măsurilor întreprinse de autorități pentru a preveni răspândirea epidemiei virusului Covid-19 în țară, Ministerul Educației, a anunțat prelungirea suspendării procesului educaţional în cadrul instituţiilor publice şi private, de educaţie timpurie, instituţiilor de învăţământ primar, secundar, profesional tehnic, superior, de învăţământ extraşcolar şi de învăţământ special pe întreg teritoriul ţării, pe toată durata stării de urgență, care se încheie pe 15 mai.


Pub