Printre cele 28 de persoane testate pozitiv astăzi, se regăsesc și cei patru angajați ai Spitalului Clinic Republican care au fost testați pozitiv, repetat”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.
Președintele Igor Dodon a a declarat că urmează să fie testați toți angajații medicali implicați în lupta pentru prevenirea și combaterea Covid-19. Este vorba despre cel puțin 10 000 de persoane care urmează să fie testate în timpul apropiat din contul statului. „Testarea să o facem periodic, pentru a exclude riscul”, a precizat Igor Dodon.
Amintim că acum două zile, pe 24 martie, un medic, două asistente medicale și o infermieră, toți lucrători medicali, au fost testați pozitiv la infecția cu noul tip de coronavirus, la un laborator privat.
La ziua de astăzi, în Republica Moldova avem confirmate 28 de cazuri noi de infecție cu noul tip de coronavirus. Bilanțul îmbolnăvirilor este de 177 și un singur deces.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!