„Suntem dispuşi să ne oferim sprijinul inclusiv în aceste subiecte în cadrul viitoarelor discuţii”, mai spune reprezentantul FMI.
Ruben Atoyan a mai adăugat că vulnerabilităţile care împiedică la ora actuală R. Moldova să se dezvolte ţin, după consolidarea bancară atinsă în cadrul programului precedent, de buna guvernanţă şi funcţionalitatea instituţiilor.
De la corupţia persistentă până la lipsa statului de drept şi nivelul mare al plăţilor informale, de la problemele fiscale ale întreprinderilor şi slăbiciunile sectorului non-bancar până la hibele legislaţiei din domeniul combaterii spălării banilor… sunt doar câteva din domeniile ce trebuie tratate în continuare cu atenţie de autorităţi şi pe care se va concentra un eventual nou acord între guvernul de la Chişinău şi FMI, spune reprezentantul fondului. „Şi nu trebuie să vă spun eu câtă dezamăgire provoacă felul cum se recuperează fondurile furate din sistemul bancar moldovenesc,” a mai adăugat Ruben Atoyan. „Dar aparent la Chişinău există toată înţelegerea că acestea sunt problemele esenţiale ce trebuie ţintite de noul angajament”, mai spune el.
Amintim că FMI a aprobat pe 12 martie o tranșă de împrumut de aproximativ 20 de milioane de dolari pentru Republica Moldova.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!