Amenzi de 800 mii lei și 38 procese verbale pentru încălcarea regulilor de protecție contra Covid-19

Din momentul aprobării hotărârilor Comisiei pentru Situații de Urgență, au fost înregistrate 38 de procese verbale, iar amenzile aplicate au ajuns la aproape 800 de mii de lei, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

Foto: UNIMEDIA

Astfel, 33 de procese vizează agenții economici care nu s-au conformat cerințelor și măsurilor impuse prin hotărârile respective, iar în cazul celorlalte 5 este vorba despre persoane fizice, care nu au respectat măsurile de prevenire a virusului.

Potrivit comunicatului, mai mulți polițiști și carabinieri vor continua activitatea de monitorizare a teritoriilor administrative, spațiilor publice și vor intensifica activitățile de monitorizare a persoanelor care se află în autoizolare și carantină.

„Poliția va supraveghea activitatea agenților economici, va verifica dacă aceștia respectă măsurile și va interveni cu aplicarea amenzilor în cazul în care acesta sunt încălcate. Nu ultimul rând, oamenii legii în colaborare cu administrația publică locală vor verifica agenții economici și se vor asigura dacă aceștia au sistat sau nu activitatea conform cerințelor autorităților, iar cei care nu se vor conforma se vor alege cu amenzi. Poliția este organul care va monitoriza și fluxul de pasageri, verificând dacă se respectă restricționarea numărului persoanelor transportate. În localitățile în care a fost declarată stare de carantină sunt instalate posturi de restricționare a transportului rutier”, se mai arată în comunicat.

Tot ei vor informa cetățenii despre riscurile infecției cu Covid 19, despre măsurile recomandate de autorități și despre riscurile la care sunt supuși în momentul în care nu le respectă.

Ieri, Parlamentul a instituit stare de urgență în Republica Moldova, pentru următoarele 60 de zile, adică din 17 martie 2020 și până în 15 mai 2020. Mai multe măsuri prevăzute în decizia Parlamentului au fost deja adoptate, cum ar fi restricționarea circulației, regim special de intrare-ieșire în țară, dar și a unui regim special de circulație în interiorul țării, introducerea măsurilor de carantină, interzicerea manifestațiilor publice.

Astăzi, primul deces de coronavirus a fost înregistrat în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.


Pub