(video) Mandatul de arest pentru suspecții omorului de la Vulcănești, prelungit cu 30 de zile

Încă 30 de zile de arest preventiv pentru cei cinci suspecți în cazul omorului de la Vulcănești. Astăzi, judecătorii au admis demersul procurorilor.

Foto: Captură video/privesc.eu

Totodată, judecătorii de la Ungheni au anunțat întreruperea ședințelor de judecată până la 20 martie când va avea loc ultimul cuvânt al inculpaților.

Amintim că acest caz a avut loc la 25 mai 2019, unde un bărbat a în vârstă de 37 de ani a fost împușcat mortal de un tânăr.

Procurorii au acumulat probe incontestabile, inclusiv și secvențe video din momentul comiterii infracțiunii, care au permis a constata că în rezultatul unei cerți ce s-a produs cu puțin timp înainte de momentul infracțiunii, cinci consăteni s-au deplasat la domiciliul victimei, situat în satul Vulcănești din raionul Nisporeni unde la poarta gospodăriei acestuia, în prezența soției și fiicei minore, i-au înjurat și amenințat cu aplicarea violenței.

În timpul altercației, unul din agresori, și anume un tânăr de 24 ani, având asupra sa pistolul de model ,,Glock” care îl deținea legal, a efectuat mai multe împușcături în direcția victimei, cauzându-i acestuia multiple plăgi și în consecință persoana a decedat.

Cinci făptași au fost puși sub învinuire, pentru care riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 7 ani, iar individul care a efectuat împușcătura a fost pus sub învinuire, riscă o pedeapsă de la 15 la 20 ani închisoare sau detențiune pe viață.


Pub