Noi detalii despre accidentul de pe calea ferată: Șoferul ar fi ignorat semnalele trecerii

Accidentul de pe calea ferată de lângă Anenii Noi s-a produs din cauza că șoferul automobilului nu ar fi respectat semnalele trecerii la nivel existente. În consecință, mașina a fost lovită de o locomotivă, iar conducătorul acesteia și soția lui au decedat. În automobil se mai aflau și doi copii minori.

Foto: UNIMEDIA

În urma producerii accidentului pe calea ferată, pe 29 februarie 2020, în urma căruia și-au pierdut viața două persoane, administrația Calea Ferată din Moldova a dispus o investigație.

Potrivit procesului-verbal întocmit, „punctul de trecere la nivel dispune de toate mijloacele de semnalizare cerute de Regulamentul în vigoare. Concluziile grupului de lucru au fost transmise organelor de anchetă”, se arată într-un comunicat CFM.

Conducătorul automobilului de marcă Mercedes-Vito, în vârstă de 44 de ani, nu ar fi respectat semnalele trecerii la nivel, existente. „Maşiniştii locomotivei au întreprins toate masurile posibile, făcând uz de mijloacele de care dispun, însă impactul nu a putut fi evitat”, se mai arată în sursa citată.

În urma impactului, șoferul și soția acestuia au decedat, iar cei doi copii ai lor au fost transportați la spital. Starea lor, la moment, este satisfăcătoare.

Potrivit statisticilor, pe parcursul anului 2019 s-au produs opt accidente ca urmare a nerespectării regulilor de traversare a trecerilor la nivel, în urma cărora două persoane şi-au pierdut viaţa.

Administraţia CFM solicită cetăţenilor să respecte fără abatere regulile de comportament în zona de deplasare a unităţilor de transport feroviar:

  • Participanţii la trafic trebuie să traverseze căile ferate numai prin trecerile la nivel cu calea ferată, cedînd trecerea trenului sau altui vehicul feroviar.
  • La apropierea de trecerea la nivel cu calea ferată, conducătorul de vehicul trebuie să reducă viteza şi să se asigure că nu se apropie nici un tren.
  • Fiecare participant la trafic trebuie să ia în considerare exigenţele indicatoarelor şi marcajului rutier, semnalele semaforului, poziţia barierelor, precum şi indicaţiile agentului de cale ferată.
    Accident / Sursa:UNIMEDIA
    Accident / Sursa:UNIMEDIA


Pub