Un grup de fani ai lui Galatasaray, care urmăreau derby-ul în fața unui televizor, și-au ieșit din pepeni după o ratare imensă a lui Henry Onyekuru. Nigerianul a scăpat singur cu portarul lui Fener, dar n-a marcat.
Reacțiile suporterilor lui Galatasaray au devenit virale. Un bărbat își aruncă papucii în tavan, altul lovește peretele, în timp ce altul are impulsul să apuce un scaun și să dea cu el în televizor.
Scene similare au venit și din tabăra adversă, cea a suporterilor lui Fenerbahce. După ce echipa sa a pierdut, un fan nu și-a putut stăpâni furia. Supoterul a început să se dea cu capul de scaun.
Galatasaray s-a impus cu 3-1, după ce gazdele au deschis scorul prin Max Kruse, care a transformat un penalty în minutul 21.
Donk, Falcao (din 11 metri) și Onyekuru au întors rezultatul în favoarea echipei pregătite de Fatih Terim, ajunsă pe locul doi, la egalitate de puncte cu liderul Trabzonspor și cu Sivasspor, aflată pe trei.
Derby-ul a fost unul din care n-au lipsit controversele. S-au acordat două cartonașe roșii și 12 galbene. După acest eșec, Fenerbahce e pe șase, cu 38 de puncte.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!