„Chiar dacă produsul agroalimentar de import este un pic mai ieftin decât produsul autohton, în marja aceasta de 10% prioritatea va avea produsul autohton. Acest lucru se încadrează perfect în legislația națonală și în toate acordurile din care facem parte”, a declarat Slusari.
Potrivit vicepreședintelui Parlamentului, acest proiect de lege vine și să protejeze consumatorul. „Este mult mai ușor de monitorizat trasabilitatea produselor alimentare autohtone decât a celor importate”.
Același principiu, dar cu o marjă de 5%, se va aplica și în cazul întreprinderilor mici și mijlocii. „În cazul în care sunt două întreprinderi cu ofertă în cadrul achizițiilor publice și una din acestea este calificată ca mică sau mijlocie, aceasta să aibă prioritate, chiar dacă prețul propus este până la 5% mai scump decât în cazul celorlalte oferte”.
99% din întreprinderile din Republica Moldova intră în categoria businessului mic și mijlociu, a mai menționat Slusari. „Acolo lucrează peste 60% din toți angajații, dar ponderea în vânzări în cadrul Republicii Moldova nu depășește nici 40%”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!