Numele și CV-ul celor doi candidați care aspiră la fotoliul de director al Institutului Național de Justiție
![](https://zdg.md/wp-content/uploads/2022/05/ministerul-rus-de-externe-1920x1020-c-default.jpg)
Consiliul Institutului Național al Justiției (ZdG) urmează să aleagă directorul instituției în baza a doar două cereri înscrise în concurs. Ziarul de Gardă a aflat că la fotoliul de director al INJ aspiră doar două persoane, numele cărora nu ne-a fost însă oferit de serviciul de presă al instituției. Surse ale ZdG ne-au comunicat însă că unul dintre participanții la concurs este Diana Scobioală, care vrea să câștige un nou mandat în fruntea instituției, în timp ce cel de-al doilea candidat este Valentin Roșca.
Potrivit Regulamentului de concurs, dosarul candidaților trebuie să conține copii ale actelor de studii, CV-ul, o scrisoare de motivare, un concept de dezvoltare instituțională a INJ, dar și proiectului planului de acțiuni de dezvoltare a instituției pentru 5 ani.
Concursul pentru funcția de director al INJ constă din trei etape, astfel încât, după depunerea dosarului, într-un termen de 5 zile, Consiliul INJ trebuie să se întrunească în ședință pentru a examina dosarele candidaților. Sursele ale ZdG ne-au comunicat că această ședință este planificată pentru ziua de luni, 17 februarie, și că membrii Consiliului urmează să decidă în privința admiterii sau neadmiterii în concurs a celor doi candidați. Ulterior, candidații urmează să treacă de proba interviului.
Diana Scobioală, fiica fostei judecătoare de la Curtea Supremă de Justiție, Iulia Sârcu, a exercitat funcția de director al INJ începând cu 2015. Mai mulţi reprezentanţi ai sistemului judecătoresc s-au arătat surprinşi de faptul că Scobioală a câștigat în 2015 concursul pentru funcția de director al INJ, mulţi punând-o pe seama relaţiilor pe care mama sa le are în sistemul judecătoresc, dar şi relaţiilor amicale pe care le-ar avea cu fostul preşedinte al CSJ, Mihai Poalelungi.
Potrivit CV-ul, Diana Scobioală are studii în drept, la Universitatea de Stat și studii postdoctorat la Academia de Științe a Moldovei. Aceasta este conferențiar universitar și formator la INJ, iar din 2012, îndeplinește și funcția de coordonator naţional al Programului HELP al Consiliului Europei, un program pentru formarea juriştilor.
Cel de-al doilea candidat, Valentin Roșca, este doctor în drept, lector universitar și formator INJ.
Directorul INJ are următoarele atribuţii principale:
- reprezintă Institutul în relaţiile cu autorităţile publice, cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate;
- asigură activitatea organizatorică a Consiliului și îndeplinirea hotărârilor Consiliului;
- numeşte în funcţie formatorii după aprobarea de către Consiliu a rezultatelor concursului pentru suplinirea acestor posturi;
- asigură elaborarea Regulamentului de ordine interioară al Institutului şi a altor acte necesare pentru buna funcţionare a Institutului;
- emite ordine de înmatriculare, promovare şi exmatriculare a audienţilor cursurilor de formare iniţială;
- asigură elaborarea şi îndeplinirea planurilor de formare;
- organizează şi implementează sistemul de management financiar şi de control intern, poartă răspundere managerială pentru administrarea bugetului Institutului şi a patrimoniului public aflat în gestiune;
- asigură elaborarea proiectului de buget al Institutului şi îl prezintă Consiliului spre aprobare;
- asigură elaborarea raportului anual de activitate a Institutului şi îl prezintă Consiliului pentru aprobare;
- numeşte şi eliberează din funcţie personalul administrativ şi auxiliar al Institutului;
- încheie acorduri/memorandumuri, autorizate de Consiliu, de cooperare cu instituţii similare de peste hotare şi de contribuţie a donatorilor, întreţine relaţii cu organismele internaţionale în problemele ce ţin de competenţa Institutului, cu aprobarea ulterioară de Consiliu.