23,17 lei/l ANRE anunță noi scumpiri la carburanți; vezi cât plătești la pompă de mâine 20,89 lei/l Motorina urcă din nou, în pofida tendinței de întărire a leului pe piață 19,6335 lei/€ Euro și dolarul coboară ușor; leul se consolidează pe cursul oficial BNM 120.000 Țigarete depistate la CFM pe ruta Chișinău–București; anchetă pentru contrabandă
Egipt: 83 de morminte faraonice, ce datează cu patru mii de ani înaintea erei noastre, descoperite în delta din guvernoratul Dakahlia

O misiune arheologică egipteană a descoperit 83 de morminte faraonice în delta din guvernoratul Dakahlia, a anunţat Ministerul pentru Antichităţi din Egipt, citat de Xinhua.

Foto: https://www.agerpres.ro/

„Mormintele descoperite în zona Om al-Khilgan din Dakahlia datează din 4.000 î.Hr., (perioadă) cunoscută drept civilizaţia Egiptului de Jos”, a declarat Mostafa Waziri, secretar general al Consiliului Suprem pentru Antichităţi din Egipt. El a adăugat că mormintele care au formă ovală conţineau mobilier funerar şi sarcofage din lut.

Waziri a subliniat că această descoperirea este „semnificativă din punct de vedere istoric deoarece indică faptul că această regiune a fost foarte populară, iar situl include totodată sarcofage rare din lut”, transmite Agerpres.

Se estimează că şi alte morminte vor fi descoperite în aceeaşi zonă, a precizat Waziri.

Printre obiectele funerare găsite se numără vase mici din lut de diferite forme şi câteva scoici, a spus Ayman Ashmawy, director în cadrul Ministerului pentru Antichităţi.

În morminte au fost descoperite de asemenea unelte pentru machiaj, în special vase pentru culoarea folosită la conturarea ochilor, dar şi bijuterii, a adăugat Ashmawy.

Egiptul a fost martor la numeroase descoperiri arheologice importante în 2019, realizate în diferite regiuni ale ţării, precum morminte faraonice, statui, sarcofage şi mumii.


Pub