„Insuficiența forței de muncă poate compromite realizarea programului de acțiuni, motiv pe care companiile solicită simplificarea procesului de aducere a forței de muncă din afara Republicii Moldova”, transmite Guvernul printr-un comunicat.
Legislația națională referitoare la imigrarea străinilor în scop de muncă a fost actualizată. A fost simplificat regimul de obținere a vizelor, inclusiv s-a renunțat la necesitatea invitației pentru cetățenii mai multor țări. În prezent, lista statelor care au nevoie de viză de intrare în RM e redusă la 58 de țări.
Examinarea dosarelor durează 30-40 de zile, comparativ cu 90 de zile cât era anterior, și dosarul este simplificat maximal. Biroul Migrație și Azil a informat că există o constrângere în contractul de muncă, pentru străinul ce intenționează să fie angajat, care impune mărimea salariului minim obligatoriu egal cu salariul mediu pe economie.
În cadrul unei ședințe, convocată de premierul Ion Chicu, au fost examinate scenariile existente de imigrare în scop de muncă și evaluată siguranța și complexitatea lor, astfel încât agenții economici să poată atrage și administra facil forța de muncă din afara țării.
Premierul a solicitat responsabililor BMA, ASP, CNAM și a altor instituții implicate, să fie întreprinse măsuri de simplificare a procedurilor și reducere a termenilor de procesare a dosarelor, atenționând responsabilii despre necesitatea de a păstra siguranța pieței interne a forței de muncă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!