Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Un avocat din Chișinău ar…

Un avocat din Chișinău ar fi pretins 14.000 de euro mită de la o clientă

Imagine-simbol

Un avocat din capitală a ajuns în izolatorul CNA, fiind bănuit că ar fi pretins 14 000 de la clienta sa pentru a-i soluţiona dosarul în instanţa de judecată. Potrivit denunţătoarei, acesta i-ar fi promis că o poate ajuta să scape de răspundere penală într-un dosar în care aceasta era cercetată pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari.

Conform unui comunicat emis de CNA, avocatul ar fi susţinut că are influenţă asupra unor magistraţi din cadrul Judecătoriei Hânceşti, unde era pe rol cauza în care figura femeia şi complicea sa, dar şi asupra unor persoane publice din Procuratura şi Inspectoratul de Poliţie Ialoveni – instituţii care au gestionat dosarul. Pentru serviciile de intermediere, avocatul ar fi cerut 14 000 de euro, bani pe care i-ar fi primit în tranşe – 5000 de euro, 4000 de euro şi alte 5000 de euro.

În urma percheziţiilor efectuate astăzi de procurori şi ofiţerii CNA la domiciliul şi autoturismul avocatului, acesta a fost reţinut şi plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore. El este cercetat penal pentru trafic de influenţă şi riscă până la 6 ani de detenţie.

Acesta este primul avocat reţinut de CNA în anul 2020. Anul trecut, 18 avocaţi au fost cercetaţi pentru fapte de corupere de către CNA.

Ajută-ne să rodim investigații!

E primăvară și trebuie iar să depunem declarația la fisc.
Vă încurajăm să redirecționați și în această primăvară (până pe 30 aprilie) cele 2% din impozitul pe venit către Asociația Media Guard! Treceți codul fiscal al organizației noastre - 1010620003744 (Asociația Media-Guard, parteneră ZdG), în căsuța M1 (secțiunea V, facultativă) din Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit – formularul CET 18.Transmiteți și altora, ca să reușim mai multe împreună!

Publicitate1