Într-o postare pe Facebook, Marcel Petrușan a declarat că la nivel local unanim a fost aleasă candidatura lui Grigore Cobzac.
„Prin urmare, având candidatul desemnat de centru- d-na Stamati și un candidat membru PAS, înaintat de noi, d-nul Cobzac, am hotărât dilema prin vot. Unanim, colegii au ales candidatura d-nului Cobzac, pe care și îl vom susține”, a scris Petrușan.

Fostul deputat și membrul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Grigore Cobzac, candidează independent în cadrul alegerilor parlamentare noi din circumscripția uninominală Hîncești.
Cu o reacție în acest sens a venit PAS în care susține că „regretăm situația creată”.
De menționat că inițial, propunerea Platformei DA era ca la alegerile de pe circumscripția Hîncești să fie înaintat Grigore Cobzac, cel care a ocupat locul II la alegerile din februarie anul trecut, însă PAS, al cărui exponent este, a anunțat că acesta a refuzat oferta, potrivit lui Alexandr Slusari.
„Am venit cu ideea să propunem persoana care a participat pe acea circumscripție, Grigorii Cobzac, care a avut un scor relativ bun. I-am întrebat pe colegii de la PAS, dat fiind faptul că domnul Cobzac este exponentul PAS-ului. Dna Maia Sandu ne-a comunicat că dumnealui nu dorește să candideze”, a relatat Alexandr Slusari pentru UNIMEDIA, săptămâna trecută.
Grigore Cobzac a participat în cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, la fel pe circumscripția uninominală nr. 38 Hâncești.
Politicianul a fost reprezentat de Blocul Electoral ACUM DA PAS, însă, a fost învins de contracanditatul său Alexandru Botnari, care a acumulat 11.891 de voturi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!