Stiri
RĂZVRĂTIŢII de la Hânceşti ar putea fi EXCLUŞI din PAS. Conducerea partidului Maiei Sandu spune că CPN stabileşte candidaţii la funcţia de deputat
Politică
25.01.2020
18:13
4640
Autor: Ziarul National
Unii reprezentanţi ai organizaţiei orăşeneşti Hânceşti ai PAS, în frunte cu preşedintele Marcel Petrşan, ar putea fi excluşi din formaţiunea Maiei Sandu, după ce au anunţat că-l vor sprijini la alegerile parlamentare noi pe independentul Grigore Cobzac, în detrimentul fostei ministre a Justiţiei, Olesea Stamate.
Potrivit PAS, Organizația Teritoriala PAS Hâncești susține candidatura Olesei Stamate.
Citeşte şi: Probleme mari pentru PAS la Hânceşti. Organizaţia locală a formaţiunii Maiei Sandu NU o va sprijini pe Olesea Stamate la alegerile parlamentare noi din circumscripţia nr. 38
„Ceea ce a fost vehiculat astăzi nu reprezintă poziția Organizației Teritoriale Hâncești, ci a organizației locale din orașul Hâncești (una dintre cele 30 de organizații locale ale PAS din raionul Hâncești). OT Hâncești PAS susține candidatura Olesei Stamate pentru funcția de deputat în circumscripţia nr. 38", anunţă formaţiunea Maiei Sandu.
Conducerea PAS mai afirmă că ţine de competenţa Consiliului Politic Național să desemneze candidaţii pentru alegerile parlamentare.
„La data de 18 ianuarie a.c. Consiliul Politic Național PAS a decis cu un vot covârșitor (91 pro, 3 abțineri și 0 voturi împotrivă) susținerea candidaturii Olesei Stamate la funcția de deputat în circumscripția Hâncești.
Comportamentul unor membri PAS care nu respectă decizia Consiliului Politic Național PAS va fi analizat la ședințele forurilor statutare ale partidului, care vor lua decizia potrivită", se mai arată în comunicatul PAS.
Partidul fostului premier Maia Sandu menţionează că cetăţenii din circumscripţia Hânceşti o sprijină pe Stamate, iar dovadă sunt cele 500 de semnături colectate într-o singură zi.
„Oamenii din Hâncești o susțin pe Olesea Stamate și ne-au oferit astăzi toate cele 500 de semnături necesare pentru înregistrarea doamnei Stamate în calitate de concurent electoral”, conchide sursa citată.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
01.02.2025
21:03
894
Recean, după ce UE a adus căldura și lumina în Transnistria.: ,,Rusia a creat o problemă pentru a confrunta cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului, pentru a semăna ură și divizare". Chișinăul deține în totalitate controlul livrărilor
01.02.2025
20:32
2601
Amăgit de Putin, separatistul Krasnoselski mulțumește Uniunii Europene pentru că a scos Transnistria din beznă. Cetățenii din stânga Nistrului au ieșit în stradă să sărbătorească
31.01.2025
14:11
939
Spicherul de la Chișinău îndeamnă România să fie alături de R. Moldova și în 2025: „Este un an care ne poate deschide un culoar mai predictibil pentru agenda noastră europeană”
31.01.2025
13:51
1159
Grupul de susținere pentru Belarusul Democratic din Parlament, Declarație privind nerecunoașterea scrutinului electoral din Belarus: „O farsă”
31.01.2025
12:50
903
Ministrul român de Externe, la Chișinău: „Calea independenței energetice nu este ușoară, presupune decizii, costuri, atacurile hibride vor continua. România rămâne alături de R. Moldova”
31.01.2025
11:30
2156
UE a suplimentat la 64 de MILIOANE de euro ajutorul de URGENȚĂ pentru R. Moldova, inclusiv pentru a aduce lumina și căldura în stânga Nistrului: „UE salvează din nou R. Moldova, în timp ce Rusia lasă oameni în frig și întuneric”
31.01.2025
10:37
1017
Vicepremierul Oleg Serebrian, discuții la Bruxelles vizavi de ajutorul oferit de UE pentru a contracara efectele crizei energetice provocate de Federația Rusă în Transnistria: Moscova folosește energia pentru a destabiliza R. Moldova
31.01.2025
09:44
1823
Deputat de la Chișinău, după declarațiile reprezentantului „cu epoleți” de la Tiraspol vizavi de ajutorul umanitar oferit de UE: „Regimul lui Putin a dat indicația ca cei de la Tiraspol să respingă orice variantă de soluționare a problemei”
30.01.2025
17:00
5211
Ce ascund separatiștii? Chișinăul îi cere repetat Tiraspolului să prezinte date exacte privind volumele de gaze necesare pentru consumatorii casnici, spitale, școli și centre sociale, astfel încât să le poată livra de urgență în stânga Nistrului
30.01.2025
16:14
1948
MAE al Rusiei, noi acuzații la adresa Chișinăului, după ce „Gazprom” a sistat livrarea gazului în Transnistria. Moscova nu este împotrivă să administreze, prin intermediul Tiraspolului, ajutorul de 30 de milioane oferit de UE
Top stiri
01.02.2025
21:03
805
Recean, după ce UE a adus căldura și lumina în Transnistria.: ,,Rusia a creat o problemă pentru a confrunta cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului, pentru a semăna ură și divizare". Chișinăul deține în totalitate controlul livrărilor
01.02.2025
20:32
2299
Amăgit de Putin, separatistul Krasnoselski mulțumește Uniunii Europene pentru că a scos Transnistria din beznă. Cetățenii din stânga Nistrului au ieșit în stradă să sărbătorească
01.02.2025
20:17
2037
Detalii în cazul femeii moarte într-un salon de frumusețe din Chișinău: Anesteologul a fost demis anterior dintr-un spital public pentru ilegalități. Anchetă MS și ANSP
01.02.2025
14:08
991
CSE a decis cum va fi cheltuit grantul UE: ,,Energocom" va cumpăra gaze în sumă de 20 de milioane de euro și va livra câte 3 milioane de metri cubi zilnic în stânga Nistrului, până pe 10 februarie
01.02.2025
21:02
615
Aventură mortală a unui adolescent din Cahul: A luat mașina unui prieten și a murit la volanul acesteia, după ce s-a ciocnit cu un camion
01.02.2025
14:51
1657
VIDEO // Eminem și Dr. Dre, pe acorduri de țambal! Basarabeanul Vladimir Duminică, aplaudat în picioare de toți jurații de la ,,Românii au talent": „Ai un talent colosal!”
Actualitate
Parteneri
Descoperă
Știri
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Punct de vedere NAȚIONAL
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Arhiva sondajelor
Prietenii noștri