(foto) Patru programe naționale venite „la inițiativa președintelui”: Prețurile produselor vor fi monitorizate, săptămânal, de către Guvern

Șeful statului, Igor Dodon, președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi și prim-ministrul, Ion Chicu s-au întrunit astăzi, 15 ianuarie, în prima ședință săptămânală din acest an. În acest sens, printre subiectele discutate a fost și revenirea la mecanismul de monitorizare a evoluției prețurilor pe piața din Republica Moldova.

Foto: UNIMEDIA

„Suntem în economie de piață. Regulile spun că piața dictează prețurile. Dar aceasta nu înseamnă că Guvernul nu trebuie să se implice în tot ceea ce ține de monitorizarea prețurilor. Vom reveni la mecanismul în care săptămânal, la nivel de prim-viceprim-ministru sau la nivel de prim-ministru, se făcea o analiză detaliată a dinamicii săptămânale a prețurilor pe toate tipurile de produse, cu accent pe produsele sociale”, a menționat Igor Dodon.

Totodată, „la inițiativa președintelui” au fost anunțate câteva propuneri „pentru îmbunătățirea calității vieții în localități”.

  1. aprovizionarea cu apă
  2. iluminarea satelor
  3. salubrizarea și lichidarea gunoiștilor neautorizate
  4. finalizarea gazificării.

Încă nu este clar de unde vor fi indentifcate resurse financiare pentru implementarea celor patru proiecte.

„Dacă va fi necesar de rectificat bugetul de stat, va fi făcut acest lucru”, a explicat Zinaida Greceanîi.


Pub