„La 8 iunie, 2019, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația privind recunoașterea caracterului captiv al statului. Prin această declarație, Parlamentul a recunoscut că puterea judiciară a statului a fost supusă unui control anticonstituțional din partea unui partid politic și în special, din partea liderului acestui partid, Vladimir Plahotniuc. Din acel moment, s-au proliferat temeiul juridic și obligația procesuală a noii conduceri a Procuraturii Generale să facă o evaluare a tuturor cazurilor apărute în spațiul public drept cazuri judiciare politice și să înceteze imediat aceste cazuri”, transmite Platforma DA printr-un comunicat.
Biroul Politic Permanent al Platformei DA deleagă Fracțiunii Parlamentare a Platformei DA următoarele responsabilități:
1. De a solicita Procuraturii Generale explicaţii publice pe marginea dosarelor politice existente. 2. De a organiza audieri publice cu participarea victimelor represiunilor politice și a reprezentanților Ministerului Justiției și ai Procuraturii Generale. 3. De a pregăti un raport în baza materialelor acumulate în cadrul monitorizărilor și audierilor pe marginea cazurilor justificate politic, care au încălcat drepturile omului în rezultatul comiterii abuzurilor judiciare. 4. De a pregăti demersurile necesare, elaborate în baza materialelor acumulate și a le expedia Procuraturii Generale în vederea încetării și reabilitării victimelor represiunilor politice.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!