Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Guvernul Federației Ruse, condus de…

Guvernul Federației Ruse, condus de Dmitri Medvedev, a demisionat

Guvernul Federației Ruse a demisionat. Acest lucru a fost anunțat de premierul Dmitri Medvedev în cadrul unei întâlniri a cabinetului cu președintele Vladimir Putin, în care au fost exprimate propuneri de modificare a Constituției, informează Novayagazeta.

„Aceste modificări, vor aduce schimbări semnificative nu numai la o serie de articole din constituție, ci și la echilibrul de putere, puterea executivă, puterea legislativă. În acest context, este evident că noi, în calitate de guvern al Federației Ruse, ar trebui să oferim președintelui țării noastre posibilitatea de a lua toate deciziile necesare, iar în aceste condiții, cred că a fost corect în conformitate cu articolul 117 din Constituția Federației Ruse, a explicat Medvedev.

Totodată, Vladimir Putin a cerut guvernului să își îndeplinească îndatoririle în întregime până la formarea unui nou Cabinet.

„Din partea mea, vreau să vă mulțumesc pentru tot ceea ce s-a făcut în această etapă a activității noastre comune, vreau să exprim satisfacția pentru rezultatele obținute”, a spus președintele Rusiei.

Șeful statului, Vladimir Putin, i-a sugerat lui Medvedev să ia postul de secretar adjunct al Consiliului de Securitate. În cadrul acestui post, el se va ocupa de probleme de apărare și securitate.

Anterior, Putin a transmis un mesaj în cadrul Adunării Federale unde a sugerat punerea în discuție a unui pachet de amendamente constituind unele aspecte privind redistribuirea parțială a puterilor între autorități.

Medvedev a preluat conducerea executivului în mai 2018.

Îți mulțumim că citești ZdG.md!

Oferim în continuare informații gratuite tuturor, dar cu susținerea cititorilor noștri am putea reuși să facem mai multe investigații, știri, reportaje, editoriale, texte explicative, materiale video și alte produse jurnalistice de interes public.

Susține dezvoltarea jurnalismului de investigație cu o donație prin MIA Plăți Instant, scanând codul QR alăturat.



Pentru mai multe opțiuni de a dona, precum și pentru a perfecta un abonament la ediția tipărită a Ziarului de Gardă, accesați ZdG.one

Dacă doriți să cunoașteți cât costă și cine plătește ZdG — vedeți sursele de finanțare ale ZdG.

Publicitate1