Potrivit oamenilor legii, la volanul automobilului se afla un tânăr, în vârstă de 19 ani, fără permis de conducere.
Acesta se deplasa pe traseul republican R-1 Ungheni-Chișinău, iar ajungând într-o curbă, nu s-a isprăvit cu conducerea automobilului și a derapat de pe traseu, răsturnându-se de câteva ori.
În automobilul de model ,,Volvo XC-90” se aflau cinci persoane, dintre care o femeie, în vârstă de 43 de ani, a decedat, iar ceilalți pasageri și șoferul au suferit diferite traumatisme.
Şoferul a fost supus testului alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.
Pe cazul dat a fost deschis un proces penal.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!