Formațiunea PAS a creat o nouă funcție în cadrul partidului. Este vorba despre funcția de „prim-vicepreședinte”. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului Politic Național PAS.
Tot în cadrul ședinței s-a hotărât și extinderea numărului de vicepreședinți PAS.
„După înregistrarea modificărilor la Statut de către Agenția Servicii Publice, Consiliul Politic Național va numi interimari în funcțiile nou instituite de prim-vicepreședinte și de vicepreședinți ai PAS. Preliminar, ședința respectivă a Consiliului Politic Național urmează a avea loc pe 18 ianuarie”, se arată într-un comunicat de presă emis de partid.