Președintele Moldovagaz, despre datoria față de Gazprom: „Regiunea transnistreană trebuie să găsească singură soluții”

Restanța S.A. „Moldovagaz” față de gigantul livrator de gaze din Federația Rusă, „Gazprom”, de peste 700 de milioane de dolari este o datorie comercială, a declarat directorul companiei, în cadrul unui interviu de la postul de televiziune tvc21.md.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit lui Vadim Ceban, această datorie este de 715 milioane de dolari, dintre care datoria de bază este de 450 de milioane de dolari, iar restul sunt penalități. Datoria de bază a fost creată în mare parte de Termoelectrica - cu peste 150 de milioane de dolari, explică șeful „Moldovagaz”.

Vadim Ceban a spus că „Moldovagaz” are datorii totale față de furnizorul din Rusia de 7,4 miliarde de dolari, majoritatea fiind acumulate de regiunea transnistreană, însă a ținut să precizeze faptul că aceste datorii sunt gestionate separat: „Există un protocol, semnat de Gazprom și de Guvernul Republicii Moldova. În el este clar stipulat, Gazprom a semnat acest act, scrie clar, negru pe alb, că această datorie trebuie separată. Trebuie clar să înțelegem că este malul drept, unde noi gestionăm datoriile care ne privesc pe noi. Vorbim de Chișinău, datoria de 715 milioane de dolari.”

Ce ține de regiunea din stânga Nistrului, Ceban a declarat că ei „trebuie să caute singuri soluții pentru a-și achita datoriile acumulate față de furnizorul rus de gaze naturale.”

O parte din datoria de 450 de milioane care constituie datoria de bază față de gigantul rus - 200 milioane ar putea fi întoarse companiei rusești „fără majorarea tarifelor, fără finanțare din exterior ci din resurse proprii”, a declarat Vadim Ceban. De asemenea, el a mai spus că există anumite active care ar putea fi folosite pentru achitarea datoriilor.

Președintele „Moldovagaz” a menționat că „Gazprom” deține 50% din acțiunile întreprinderii, 13,44% aparțin regiunii transnistrene, iar Guvernul Republicii Moldova deține 35%. Totodată, Vadim Ceban a explicat că, întrucât Gazprom reprezintă regiunea transnistreană, compania rusească deține un pachet de peste 63% dintre acțiunile „Moldovagaz”.

Ceban condiseră că datoriile față de „Gazprom” pot fi rezolvate prin negocieri la nivel politic. „În cazul în care se va găsi soluția politică pentru problema transnistreană, atunci această problemă (n.red. a datoriilor) va fi rezolvată ca un tot întreg”.


Pub