Președintele rus a urcat în cabină și a a parcurs distanța de peste 18 kilometri dintre teritoriul rusesc și regiunea anexată ilegal de Rusia de la Ucraina.
Liderul de la Kremlin a făcut o campanie de imagine din inaugurarea podul feroviar, la fel ca atunci când a inaugurat puntea paralelă, destinată traficului rutier, anul trecut în luna mai. Atunci a urcat la bordul unui camion.
Ambele poduri de peste strâmtoarea Kerci, dintre Marea Neagră și Marea Azov, au costat aproape patru miliarde de dolari.
UE critică deschiderea traficului feroviar pe podul între Rusia și Peninsula Crimeea
Uniunea Europeană a criticat dur deschiderea traficului feroviar pe podul între Rusia și Peninsula Crimeea, cea mai lungă construcție de acest fel din Europa, informează site-ul agenției Tass, citate de Mediafax.
„Rusia a terminat construcția secțiunii feroviare a podului Kerci și a deschis traficul feroviar spre Peninsula Crimeea fără acordul Ucrainei. Acest lucru reprezintă o nouă încălcare de către Rusia a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Podul, pe care presa rusă îl numeşte "construcţia secolului" măsoară 19 kilometri lungime şi a costat 3,7 miliarde de dolari pentru a-l realiza.
Construcţia podului a fost una foarte controversată întrucât Peninsula Crimeea a fost ocupată de Rusia în 2014, iar Ucraina este de părere că acest pod reprezintă o încălcare a legilor internaţionale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!