Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a fost alertat în jurul orei 9.00, astăzi.
Potrivit primelor informații, incendiul a cuprins interiorul unei saune de pe bulevardul Decebal 6/4. Ajunși la fașa locului, pompierii au stabilit că flăcările au distrus căptușeala de pe pereții localului pe o suprafață de aproximativ 12 metri pătrați, dar nu s-au răspândit și în alte obiective.
Pe de altă parte, oamenii de la etajele care se află deasupra saunei spun că ar fi vorba despre complexul Aquaterra, iar apartamentele din blocul lor sunt pline de fum.
În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit.
Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!