Reprezentanții Circului au solicitat agentului economic să ia reptila din fața clădirii, însă acesta a refuzat, pe motiv că are autorizație semnată de primarul general, pentru perioada 21 decembrie 2019 – 15 ianuarie 2020.
Ion Ceban a confirmat faptul că a dat acordul ca reptila să fie amplasată lângă Circ. „Reptila a fost întoarsă deoarece mai mulți părinți au solicitat să fie făcut acest lucru, după ce au văzut-o în PMAN. Copiii întrebau unde este, respectiv s-a găsit o soluție, să fie amplasată lângă Circ”, a declarat Ion Ceban, pentru Unimedia. Asta după ce anterior, tot el i-a cerut șefului Direcției comerț, alimentație publică și prestări servicii a Primăriei, Marcel Zambițchi, să-și prezinte benevol cererea de demisie.
Amintim că la 13 decembrie, o reptilă gigantică a fost plasată în PMAN, chiar lângă pomul de Crăciun. După ce mai mulți locuitori ai capitalei s-au plâns pe rețelele de socializare, edilul a promis că vor urma demisii. La 17 decembrie, Zambițchi a scris o cerere pentru a-și da demisia, de pe data de 10 ianuarie 2020.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!