Ion Chicu, la Roma. Premierul a participat la Summit-ul CEI și s-a văzut cu omologii săi din alte state

Premierul Ion Chicu a efectuat o vizită la Roma, unde s-a întâlnit cu omologul său italian, Giuseppe Conte, cu prim-ministrul Croației, Andrej Plenkovic, dar și cu șefa Guvernului Serbiei, Ana Brnabic. Totodată, Chicu a participat la Summitul Inițiativei Europene Centrale și a avut o întrevedere cu Olivér Várhelyi, Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri de Extindere.

Foto: gov.md

Ion Chicu a participat, în capitala Italiei, la Summitul Inițiativei Europene Centrale (CEI), alături de premieri din Albania, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Italia, Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina.

Prim-ministrul a menționat că CEI a devenit un motor interguvernamental pentru cooperarea regională între țările Europei Centrale, de Est și de Sud-Est și contribuie la fortificarea dialogului cu UE. „Guvernul va acționa transparent, previzibil și eficient. Așa dorim să obținem sprijinul cetățenilor pentru reformele importante. Parteneriatul nostru cu UE are o importanță strategică. Guvernul rămâne ferm angajat în implementarea Acordului de asociere cu UE. Vom lucra intens pentru respectarea principiilor democratice, îmbunătățirea statului de drept, cu un accent special pe reforma sectorului justiției și lupta împotriva corupției la toate nivelurile”, a punctat acesta.

În cadrul vizitei la Roma, Ion Chicu a discutat, cu premierul italian, despre evoluția relațiilor bilaterale și oportunitățile de impulsionare a cooperării moldo-italiene.

Prim-ministrul moldovean s-a văzut și cu omologul său din Croația, Andrej Plenkovic, iar discuțiile s-au referit la procesul de implementare a Acordului de asociere cu UE şi priorităţile Guvernului de la Chișinău pentru perioada 2020-2023, printre care: reforma justiției, combaterea corupției, investițiile în infrastructură, modernizarea economiei și creșterea bunăstării sociale. Cei doi oficiali au stabilit și oportunităţile de cooperare socială şi economică între Moldova și Croația.

La Roma, Ion Chicu s-a întâlnit și cu prim-ministra Serbiei, Ana Brnabić. Șefii Executivelor au făcut un schimb de opinii referitoare la intensificarea cooperării bilaterale și au stabilit că vor urma parcursul de integrare europeană și de menținere a unei politici externe echilibrate, pentru a valorifica maximal eficient oportunitățile de cooperare social-economică a ambelor țări.

Totodată, prim-ministrul moldovean a avut o întrevedere cu Olivér Várhelyi, Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri de Extindere, pe care l-a informat despre prioritățile Guvernului pentru perioada 2020-2023.

Potrivit lui Olivér Várhelyi, reforma justiției și transparența achizițiilor publice trebuie să fie prioritare pentru Guvern, iar UE va sprijini parcursul european al Republicii Moldova.


Pub