Angajații ANTA au monitorizat starea drumurilor publice în perioada 9-13 decembrie, curent, și au aplicat 12 amenzi șoferilor pentru transportarea încărcăturilor fără deținerea autorizației speciale de transport (AST) pentru transporturile cu greutăţi şi/sau gabarite ce depăşesc limitele admise.
Suma amenzilor este până la 5 000 de lei.
Pe lângă amenzi, acestora le-a fost aplicată măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare.
În acest context, ANTA atenționează că „efectuarea transportului rutier de mărfuri cu vehicule rutiere, înmatriculate în Republica Moldova sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise este permisă numai în baza autorizației speciale, eliberată de Agenție, în condițiile stabilite de Regulamentul cu privire la efectuarea pe drumurile publice a transporturilor rutiere cu greutăţi şi/sau gabarite ce depășesc limitele stabilite și doar pentru transportul bunurilor indivizibile sau în situația cînd vehiculul depășește prin construcție masele și/sau dimensiunile maxime admise”.



De la începutul anului 2019 și pînă în prezent, pentru încălcarea prevederilor Regulamentului cu privire la efectuarea pe drumurile publice a transporturilor rutiere cu greutăţi şi/sau gabarite ce depășesc limitele admise, de către inspectorii Agenției au fost întocmite 115 procese-verbale cu privire la contravenție, fiind aplicate amenzi în mărime de 9720 unități convenționale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!