Potrivit datelor prezentate de primarul de Chișinău, pe pagina sa de facebook, în patru zile au fost evacuate 45 de gherete, care au funcționat ilegal în ultimile 11 luni. urmează alte câteva zeci.
Reprezentanții companiilor, care dețin gherete ce comercializează produse de tutungerie, au venit la primărie să mai ceară timp pentru a se conforma prevederilor legii, însă au primit o nouă preavizare.
„Nu voi negocia încălcarea legislației, care pune în pericol sănătatea copiilor, sănătatea publică, dar nici aspectul estetic al orașului. Agenții economici au venit nepregătiți la municipalitate în contextul clarificării situației gheretelor. Mi-au spus că, anterior, au avut înțelegeri cu pretorii, cu altcineva pentru a continua activitatea, repet, ilegal”, a declarat Ion Ceban.

Totodată, edilul capitalei a solicitat lista persoanelor ce urmează a fi disponibilzate ca urmare a evacuării gheretelor cu pricina și a promis suport financiar pentru acestea, până vor fi reangajare în câmpul muncii.
Legea ce interzice comercializarea produselor de tutungerie și alcool la o distanță de cel puțin 200 metri de instituțiile de educație și de sănătate publică a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2019. Agenții economici întârzie însă să se conformeze noilor prevederi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!