Accidentul s-a produs în seara zilei de sâmbătă, 14 decembrie, în jurul orei 17.30.
În urma unui apel la serviciile de urgență, la fața locului s-a deplasat grupa operativă de urmărire penală din cadrul IP Bălți, care a stabilit că șoferul automobilului de model Ford Focus, condus de un bărbat de 50 de ani, domiciliat orașul Florești a tamponat un tânar de 20 de ani și o tânără de 19 ani, ambii domiciliați în orașul Bălți. Cei doi pietoni, traversau strada neregulamentar.
La fața locului s-au deplasat două echipaje ale ambulanței. Una din ambulanțe l-a transportat pe bărbat la spital cu multiple fracturi ale oaselor și ulterior acesta a fost internat în secția de reanimare a spitalului municipal Bălți.
Potrivit martorilor, cea de-a doua ambulanță, care a preluat tânăra, a rămas pe loc. Apoi s-a dovedit că tânăra de 19 ani murise - traumele primite în urma impactului erau incompatibile cu viața.
Un martor ocular al a declarat pentru ESP.md că a auzit zgomotul unei lovituri. Apoi a văzut un tânăr întins pe drum, iar tânăra cu care acesta traversa drumul a fost aruncată de pe șosea pe trotuar. Ambii erau inconștienți.
Potrivit martorului, pe drum au rămas urme de frânare pe o lungime de 15 metri.
Localnicii susțin că porțiunea de drum unde s-a produs tragedia este una periculoasă și nu există o trecere de pietoni în zonă.
Șoferul automobilului Ford s-a dovedit a fi treaz, cu permis de conducere de categorie corespunzătoare.
Pe acest caz a fost pornita o cauza penala în baza art. 264 alin. 3 CP RM. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către ofițera de presă a IP Bălți, Eugenia Molceanov.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!