Rosian Vasiloi a demisionat din funcția de șef al Poliției de Frontieră

Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, și-a depus raportul de activitate și a scris cerere de demisie din funcție. Potrivit unei postări pe rețelele de socializare, Vasiloi motivează decizia „după mai multe presiuni”.

Foto: UNIMEDIA

„Recunosc că a fost o decizie deloc ușoară, n-am să mă justific sau o să dau multe explicații, doar am să menționez că în toată activitatea mea de peste ani și în pe perioada mandatului de conducător a acestei instituții importante pentru societate, m-am condus de câteva reguli bazate pe – corectitudine și onestitate, responsabilitate și punctualitate, optimism și multă încredere, însă în viață mai am anumite ,,linii roșii” peste care nu-mi pot permite să trec. Aici am să fiu deschis, decizia de a-mi da demisia, a fost după mai multe presiuni, dar în special ce am aflat că se încep numiri în anumite funcții, fără a fi cel puțin informat conducătorul instituției”, a scris Rosian Vasiloi pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Vasiloi a declarat că demisia sa a fost discutată și cu actualul prim-ministru, Ion Chicu.

UNIMEDIA amintește că la data de 18 iulie, Rosian Vasiloi a fost numit de Andrei Năstase, pe atunci ministru de Interne, în funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, după demisia lui Fredolin Lecari.


Pub