Polițiștii l-au identificat astăzi pe agresor, care, în aceste clipe, este supus interogatoriului, după care urmează să fie reținut pentru 72 de ore. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General de Poliție, Mariana Bețivu.
Minora în vârstă de 14 ani a fost supusă unui control medical, în vederea evaluării gravității leziunilor corporale. De asemenea, ea beneficiază de consiliere psihologică.
La acest moment, nu este clar când s-a produs incidentul.
UNIMEDIA amintește că o minoră a fost lovită fără milă cu pumnii, picioarele și chiar cu ghetele în care era încălțată de către un tânăr care o învinuia că le-ar fi furat.
În tot acest timp, mai multe persoane, printre care și un minor, au asistat la aceste scene și chiar au filmat actele de violență. Imaginile au apărut într-un grup, pe o rețea de socializare. Incidentul s-a produs în localitatea Săseni, Călărași.
Menționăm că acest caz de agresiune vine în toiul campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, marcată în fiecare an în perioada 25 noiembrie - 10 decembrie.
Potrivit statisticilor, în primele 10 luni ale anului curent, 555 femei au devenit victime ale abuzurilor, dintre care șapte au fost supuse violențelor fizice, soldate cu moartea.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!