Potrivit unui comunicat emis de către Ministerul Justiției, în cadrul discuției, oficialii au efectuat un schimb de opinii vizavi de perspectivele procesului de reformă a justiției, componentele și actorii care urmează a fi implicați în acest sens.
Președintele Buquicchio a confirmat sprijinul și deschiderea Comisiei de la Veneția pentru procesul de racordare a legislației naționale la standardele europene, în particular pentru asigurarea independenței și integrității justiției.
De menționat că la sfârșitul acestei săptămâni, Consiliul Superior al Procurorilor ar putea desemna desemna candidatul la funcția de procuror general.
Este vorba despre candidații aleși de comisia specială de la Ministerul Justiției, procedură ce a provocat un adevărat scandal în coaliția de guvernare de atunci, PSRM/ACUM, și care a declanșat ruperea acestei alianțe, iar, în consecință, demiterea Guvernului Maia Sandu. Asta după ce ministra Justiției de atunci declarase concursul drept unul viciat de un punctaj disproporționat oferit candidaților de către reprezentantul Parlamentului în comisia nominalizată. Un ordin de anulare a concursului nu a fost însă emis, motiv pentru care noul șef de la Ministerul Justiției a spus că legea îl obligă să trimită lista celor patru candidați aleși la CSP. Astfel, candidații la șefia Procuraturii Generale sunt Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo.
Potrivit legii, în cazul în care CSP, după reexaminare, înaintează șefului statului aceeași candidatură, atunci președintele este obligat să semneze decretul de desemnare a acestuia în funcția de procuror general.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!