Tinerii, toți originari din municipiul Chișinău, au vârstele cuprinse între 19 și 21 de ani. În urma perchezițiilor corporale, poliţiştii au depistat şi ridicat 40 de fire de marijuana, și 33 de pachețele cu droguri de tip „PVP”, pachete speciale de ambalare a drogurilor, precum şi telefoane mobile utilizate în scopuri criminale, se arată în comunicat.
Drogurile depistate urmau să ajungă la clienți prin intermediul rețelelor de socializare. În cazul în care indivizii reușeau comercializarea acestora, urmau să obțină un profit în sumă de circa 40 000 lei.
Actualmente bănuiții sunt cercetați penal pentru circulație ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, iar conform legislaţiei penale în vigoare aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 ani până la 15 ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!