Astfel, 17 consilieri raionali ai PSRM și ai blocului ACUM au semnat declarația, iar conducerea Raionului Soroca urmează a fi împărțită între acestea, scrie Observatorul de Nord.

Candidații aleși ai Partidului Socialiștilor și ai Blocului ACUM au creat o coaliție pentru următorii patru ani în Consiliul Raional Soroca, cu scopul de „a face schimbarea și de a îmbunătăți situația economică și socială a cetățenilor la nivel local”. Această decizie a fost luată în cadrul ședinței comune, organizate de PSRM și ACUM.
Astfel, 17 consilieri raionali ai PSRM și ai blocului ACUM au semnat declarația, iar conducerea Raionului Soroca urmează a fi împărțită între acestea, scrie Observatorul de Nord.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!