Un bărbat din Rezina, condamnat la 11 ani de închisoare pentru omor cu deosebită cruzime

Procurorii au obținut în instanță condamnarea la 11 ani de închisoare a unui bărbat în vârstă de 42 de ani care, în luna mai anul curent, a comis un omor cu deosebită cruzime într-un sat din raionul Rezina.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, în luna mai, anul curent, făptașul a venit la domiciliul victimei unde a lovit-o cu genunchiul în regiunea feței, după care i-a aplicat cinci lovituri cu cuțitul în regiunea gâtului. Prin urmare, în scurt timp, victima - bărbat cu vârsta de 32 de ani - a decedat la fața locului.

Motivul a fost răbunarea, după ce victima l-ar fi agresat pe inculpat cu puțin timp înainte de crimă.

Agresorul are vârsta de 42 ani și a fost anterior condamnat de două ori, inclusiv pentru amenințarea cu omor a concubinei. Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău.


Pub