„În parcul Parlamentului sunt foarte multe automobile învechite, cu vârsta de peste 25 de ani, fabricate încă la începutul anilor 90. Din câte eu cunosc, aproximativ 30 de automobile din acest parc urmează a fi vândute”, a explicat Slusari.
„Este necesar de înnoit parcul auto din Parlament, dacă vor fi vândute 30 de automobile. Din economia care s-a format, deoarece Parlamentul câteva luni nu a fost activ, dar și din sumele care vor fi încasate din aceste 30 de automobile, vor fi procurate patru mașini noi, în primul rând, pentru primirea delegațiilor. Aici este problema. Automobilele cu care primim delegațiile sunt foarte vechi”, a declarat vicepreședintele Parlamentului.
Slusari a mai precizat că, din economiile Parlamentului, ar putea fi întoarse în bugetul de stat circa 15 milioane de lei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!