Masa amorfă are aproape 720 de sexe, se poate deplasa chiar dacă nu are picioare sau aripi şi se vindecă în două minute dacă e tăiată în două.
„Este o fiinţă vie care se numără printre misterele naturii”, a declarat Bruno David, director al Muzeului Naţional de Istorie din Paris, din care face parte parcul zoologic.
'„Ne surprinde pentru că nu are creier, dar este capabilă să înveţe”, a afirmat David, care a precizat că în cazul în care două astfel de „picături” sunt unite „cea care a învăţat îşi va transmite cunoştinţele celeilalte”.
Numele acestui organism a fost inspirat de filmul ştiinţifico-fantastic/horror din 1958 „The Blob”, cu Steve McQueen, în care „picătura” consumă tot ce îi stă în cale într-un orăşel din Pennsylvania.
„Cunoaştem cu siguranţă că nu este o plantă, dar nu ştim sigur dacă este un animal sau o ciupercă”, a spus David.
„Se comportă foarte surprinzător pentru ceva care arată ca o ciupercă (...) are comportament de animal şi este capabil să înveţe”, a adăugat Bruno David citat de Reuters.
Sursa: Realitatea.net.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!