Potrivit oamenilor legii, calvarul femeii părea să se fi terminat în toamna anului 2018, atunci când instanța de judecată a instituit împotriva feciorului agresiv o ordonanță de protecție a acesteia, prin care agresorul nu avea voie – timp de 3 luni – să se apropie mai mult de 200 metri de apartamentul în care locuiau împreună în Chișinău ori să o contacteze pe victimă.
De asemenea, acesta a fost obligat să urmeze un curs de consiliere psihologică, oferit gratuit de către o organizație neguvernamentală.
Însă, agresorul a hotărât să ignore ordonanța de protecție emisă de instanța judecătorească. Astfel, acesta a tăbărât în locuința victimei de 4 ori și, chiar dacă mama i-a permis să intre, făptașul s-a comportat agresiv, ceea ce a făcut necesară intervenția poliției.
Mai mult decât atât, în unul din aceste cazuri de încălcare a interdicției de apropiere de casă, acesta în mod intenționat și-a rănit mama cu cuțitul, astfel încât aceasta a fost transportată de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale.
Pentru aceste fapte, în vara acestui an, bărbatul a fost condamnat de Judecătoria Chișinău, dar executarea pedepsei i-a fost suspendată condiționat, însemnând că acesta se putea afla la libertate. Procurorii, însă, au considerat această pedeapsă prea blândă și au contestat hotărârea judecătorească.
Drept rezultat, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat pe feciorul mamei agresate la ispășirea pedepsei cu închisoarea în penitenciar, pentru un termen de 3 ani și 6 luni.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!