„Eu chiar vreau să le mulțumesc lui Igor Dodon, Maiei Sandu și Andrei Năstase pentru că sunt aici (n.r. în studiou). Ei sunt persoane acelea din cauza cărora Plahotniuc nu este la putere, iar eu la libertate.”.
Tranga a ținut să spună că ei personal nu au avut nicio legătură cu eliberarea lui. „Eu nu m-am văzut cu ei, nu îi știu pe ei. Poate nu sunt de acord cu pașii politici pe care ei îi fac, dar le mulțumesc.”.
La începutul lunii mai, Andrei Tranga a fost plasat în arest preventiv, după ce instanța a admis demersul procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) de a emite un mandat de 30 de zile pe numele său într-un dosar în care este învinuit de șantaj, dar și pentru trafic de influență.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!