Moldova, la Adunarea Generală INTERPOL. Ce se discută la forumul Organizației Internaționale a Poliției Criminale

Cea de-a 88-a Adunare Generală a Organizației Internaționale a Poliției Criminale – INTERPOL se desfășoară, în aceste zile, în orașul Santiago din Chile. Din partea țării noastre, la eveniment participă șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Eugeniu Piterschi.

Foto: politia.md

Adunarea Generală INTERPOL a întrunit circa 900 de reprezentanți din 162 de state, dintre care, 64 de șefi de poliție și peste 30 de miniștri de interne și ai justiției.

Delegația Republicii Moldova a avut întâlniri bilaterale cu conducătorii delegațiilor participante, printre care vice ministrul Afacerilor Interne al Serbiei, Zoran Lazarov, directorul Poliției Criminale a Italiei, Prefect Vittorio Rizzi, și a purtat discuții cu conducătorii delegațiilor din Lituania, Ucraina, Georgia, România, etc.

În cadrul forumului polițienesc sunt abordate subiecte precum inițierea Programului Tinerilor Conducători la nivel global, Programului INTERPOL Global Horizon Scan, utilizarea sporită a noilor tehnologii de securitatea globală, viitoarele amenințări criminale, etc.

De asemenea, delegații urmează a fi familiarizați cu cele trei programe INTERPOL în domeniul criminalității: combaterea terorismului, criminalitatea cibernetică, crima organizată și emergentă, precum și succesele operaționale și proiectele aferente.


Pub