Țiriac și Lazariuc au împreună doi fii, Alexandru (11 ani) şi Nicholas Noah (10 ani).
Sursa citată scrie că ambii au confirmat pe Facebook despărţirea: "Am divorţat acum doi ani".
„Ileana şi Alexandru nu mai sunt împreună de aproape doi ani. Erau străini unul de celălalt. El avea altă viaţă, ea era mai mult cu copiii. S-a răcit relaţia şi au decis de comun acord să divorţeze. Nu au spus nimic, pentru că la mijloc sunt bani mulţi şi acesta a fost pactul: discreţie totală, dovadă că doar apropiaţii ştiau de aceste lucruri. Ea nu se poate plânge, are o viaţă de regină, copiii au de toate. Au locuit o vreme la Monte Carlo, Paris, după care s-au întors în România. De-atunci începuse să se strice treaba. Copiii lor au fost protejaţi, pentru că au decis să se comporte ok, au evitat discuţiile în contradictoriu. Nimeni nu a fost fericit cu decizia asta, dar aşa e viaţa”, a declarat pentru Click! o persoană din apropierea celebrului cuplu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!