Record la accidente! Un microbuz cu moldoveni a intrat într-un stâlp de beton, în România

Un microbuz care transporta opt pasageri din Republica Moldova spre Germania a intrat într-un stâlp de beton, în localitatea clujeană Buneşti. La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare şi trei ambulanţe SAJ.

Foto: infotrafic24.ro

Accidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1C, în raza localităţii Buneşti. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, microbuzul se deplasa din Republica Moldova spre Germania, traversând România, pentru a duce pasagerii la muncă. La un moment, acesta a ieşit de pe carosabil şi a lovit un stâlp de curent.

Conducătorul microbuzului, în vârstă de 30 de ani, din Iaşi, a decedat la faţa locului, din cauza unui stop cardio respirator. „Şoferul a rămas încarcerat, iar după ce a fost extras, a fost declarat decesul”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.

Doi pasageri ai microbuzului au avut nevoie de îngrijiri medicale, fără a fi transportaţi la spital.


Pub