„Astăzi am avut o întrevedere cu Vasile Secrieru, șoferul troleibuzului implicat în accidentul din sectorul Buiucani al capitalei, din data de 30 septembrie, curent.
Potrivit informațiilor de care dispunem, Vasile Secrieru a reușit, în pofida traumelor suferite, să manevreze troleibuzul astfel încît să ocolească stația de așteptare în care se aflau oameni, evitînd producerea altor victime. La moment, în urma leziunilor și a stresului pe care le-a suferit, șoferul se află în concediu medical.
I-am mulțumit domnului Vasile Secrieru pentru profesionalism, curaj și atitudinea civică de care a dat dovadă. Consider că asemenea fapte trebuie să fie apreciate de stat, din care considerent am decis să-i confer domnului Secrieru, Medalia „Meritul Civic”. I-am urat însănătoșire grabnică.
Totodată mi-am exprimat regretul pentru producerea teribilului accident în urma căruia au avut de suferit zeci de persoane și familii”, a scris șeful statului pe pagina sa de facebook.
UNIMEDIA amintește că accidentul a avut loc pe strada Alba Iulia din sectorul Buiucani al capitalei. Bărbatul a decedat până la venirea Ambulanței, iar 25 de persoane din troleibuz au fost traumate și li s-a oferit ajutor medical.
Nouă persoane rămân spitalizate, iar șoferița a fost operată și se află în stare gravă. Potrivit poliției, femeia de la volanul Porsche-ului conducea cu viteză excesivă (130km la oră) și avea o concentrație de alcool în sânge de 2,15mg/l.
De asemenea, oamenii legii au anunțat că șoferița avea antecedente penale, fiind condamnată mai întâi la 4 luni de închisoare, după care i-a fost amânată executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani. Mai apoi, aceasta a fost condamnată la 6 luni de detenție, executându-și pedeapsa la Penitenciarul de la Rusca. De asemenea, aceasta adunase, în perioada anilor 2010-2019, în total 43 de procese verbale contravenționale pentru diverse încălcări.
Vezi AICI primele momente după accidentul produs.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!