Ghimpu spune că Urechean încearcă să își spele păcatele în acest sens.
„Urechean supărat, că n-a rămas Președinte la Curtea de Conturi încearcă să-și spele păcatele în lacul pe care el personal l-a uscat. Ce poți să mai faci, când schimbi partidul pe o funcție-, dai vina pe alții. Nomenclaturistului dacă nu-i reușește ceva, nomenclaturist rămâne, îi învinuiește pe toți de pe mapamond, numai nu pe el. Ce să-i faci, aceasta-i școala veții...Oricum vă doresc ani frumoși și multă sănătate, D-le Urechean!”, a declarat Mihai Ghimpu pe o rețea de socializare.
Foștii colegii de coaliție ai lui Serafim Urechean s-ar fi folosit de fostul lider al Alianței Moldovei Noastre. Cel puțin la această concluzie a ajuns fostul primar al capitalei în cadrul unei ediții live la cotidianul.md.
„Ca să reziști în politica moldovenească trebuie să furi, ca să ai bani. Eu bani nu aveam. A fost adoptată acea lege despre finanțarea partidelor… Dar, la inițiativa fostului premier (Filat) – ei văzând că în 2007, AMN avea jumătate din președinții de raioane, 250 de primari și 2500 de consilieri și, în baza acelei legi ne-ar fi revenit o sumă destul de mare, care ar fi fost suficientă pentru finanțarea partidului – cei trei „subiecți ai neamului” au uneltit, ca în „Miorița”, și au suspendat temporar acea lege, ca nu cumva AMN să reziste. M-au trădat! M-au vândut!”, a declarant Urechean.
UNIMEDIA amintește că Alianța pentru Integrare Europeană a fost o coaliție de partide din Republica Moldova, constituită după alegerile anticipate din iulie 2009, cu scopul de a prelua guvernarea țării. Alianța a fost formată din următoarele partide: Partidul Liberal Democrat (18 locuri), Partidul Liberal (15 locuri), Partidul Democrat (13 locuri) și Alianța „Moldova Noastră” (7 locuri).
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!