Potrivit sesizării, Ciobanu și Macari, cer radierea fracțiunii Șor din motiv că „apropae toți deputații ȘOR figurează în rapoartele Kroll, iar liderul partidului este unul din beneficiarii principali ai furtului miliardelor”.
De asemenea, deputatele ACUM cer președintelui Igor Dodon să ridice „Ordinul Republicii” al fostului lider democrat Vlad Plahotniuc.
„Dânsul este părintele - fondator al statului capturat Republica Moldova, tot el este omul politic care a uzurpat puterea de stat”, se menționează în sesizare.
Deocamdată nici Partidul Șor, nici șeful statului nu a venit cu un comentariu în acest sens.
Amintim că în iulie 2014 Vladimir Plahotniuc a fost decorat cu „Ordinul Republicii“ de către preşedintele Republicii Moldova de atunci, Nicolae Timofti. Distincţia respectivă i-a fost oferită acestuia „pentru contribuţii decisive la desăvârşirea obiectivului major de politică externă al Republicii Moldova – asocierea politică şi integrarea economică cu Uniunea Europeană.“


Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!