Un francez a fost reținut pe aeroport după ce a convins două moldovence să se prostitueze
Un francez de 34 de ani a fost reținut pe Aeroportul Internațional Chișinău de ofițerii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, fiind suspectat de proxenetism. El ar fi convins câteva moldovence să se prostitueze în Franța.
Potrivit poliției, bărbatul îşi desfăşura activitatea ilegală pe teritoriul Republicii Moldova de mai mult timp. El făcea cunoștință cu potențialele victime pe rețelele de socializare. Ulterior, negocia toate detaliile privind practicarea prostituției şi organiza deplasarea tinerelor în Franța. În urma unor acțiuni de urmărire penală, pe 20 septembrie, suspectul a fost reținut în flagrant în aeroport, în timp ce se pregătea să plece în ţara sa însoțit de două compatrioate de-ale noastre, în vârstă de 21 și 29 de ani. Bărbatul și-ar fi recunoscut vina și a fost arestat preventiv pentru 20 de zile. I s-a deschis un dosar penal și dacă va fi găsit vinovat, riscă până la șapte ani de închisoare.