Potrivit declarației de avere și interese, depusă la Autoritatea Națională de Integritate, ex-liderul Partidului Democrat (PD) a ridicat un salariu de 39.577 lei.

UNIMEDIA amintește că la data de 30 iulie curent Vlad Plahotniuc şi-a depus mandatul de deputat. Anunţul a fost făcut într-o postare pe pagina sa de Facebook.
De menționat că Vlad Plahotniuc a fost ales deputat de trei ori şi de trei ori şi-a depus mandatul de parlamentar.
Prima dată a fost în octombrie 2013, în urma unor critici cu privire la averea sa. În 2013, Plahotniuc a declarat că renunță și la imunitatea parlamentară și se va dedica intens activității în partid, pentru a se pregăti de lupta politică din toamna anului viitor. Acesta a solicitat atunci Comisiei Naționale de Integritate să verifice dosarul lui privind declarațiile pe venit.
Plahotniuc și-a depus mandatul de deputat și în 2015, imediat după ce a fost investit Guvernul investit de Valeriu Strileț. Atunci democratul și-a exprimat speranța că atmosfera profesionistă la care s-a ajuns în timpul negocierilor pentru crearea AIE3 va fi menținută atât în Coaliție, cât și în Parlament.
UNIMEDIA precizează că după plecarea sa în SUA, Vlad Plahotniuc a ieșit doar de câteva ori în public, doar cu câteva mesaje pe paginile de socializare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!